joi, 1 decembrie 2016
La mulţi ani ROMÂNIA
Click pe imagine pentru a asculta Imnul României cântat de fanfara Armatei Române!
”Ne iubim ţara, nu pentru că este mare, ci pentru că este a noastră!” - SENECA
”La Mulţi Ani” ROMÂNIA şi românilor de pretutindeni!
Pentru cei care doresc să cunoască mai multe despre semnificaţia zile de 1 Decembrie accesaţi urmatorul link.
duminică, 13 noiembrie 2016
"SOLARIS… power of griffon" – povestea continuă!
Cu 6 ani în urmă a început
o “poveste” pe nume Solaris …am venit din nimic, cu nimic atceva decât cu
dorinţa de a transmite copiilor “dragostea” faţă de acest sport minunat şi
anume baschetul, dragoste pe care primul meu antrenor, dl.profesor emerit Rosu
Gheorghe, mi-a transmis-o în toţi acei ani ai copilăriei, în care m-am format în primul rând ca
om şi apoi ca jucătoare la Clubul Sportiv Şcolar din Braşov.
Nu ne-am propus de la bun început
performanţa, dar nici nu am minimizat importanţa acestui ţel, ştiind că până a
ajunge să vorbim de performanţă trebuie să parcurgem mulţi paşi comportând o
egală importanţă: beneficiul pe care sportul îl aduce pe plan fizic, dar şi pe
plan psihic, emoţional şi intelectual. Din punctul nostru de vedere aceştia
sunt primii paşi din lungul drum spre atingerea performanţei…
În plus, în ziua de astăzi, când asupra copilului este exercitată presiune din toate
părţile pentru a performa - presiunea părinţilor legată de rezultatele şcolare,
presiunea şcolii legată de programa încărcată, de multitudinea de teme pentru
acasă, activităţi şcolare şi extraşcolare foarte multe, presiunea societăţii
care pare că vrea sa ne alinieze precum nişte ”roboţei” făcându-ne să ne
conformăm standardelor sale – ajungem să ne intrebăm care este timpul pe care copilul nostru îl dedică copilăriei?
....Şi atunci, într-o societate unde spiritul competiţiei – nu întotdeauna
în mod fair play - este în prim plan, oare cum ar trebui să ne educăm copiii?
Pentru că, şi nu în cele din urmă,
educatia se face şi prin sport, iar noi exact lucrul acesta ne dorim - ca prin
sport să creştem copii sănătoşi din punct de vedere fizic, psihic şi intelecual,
să-i ajutăm să devină nişte adolescenţi
şi mai apoi adulţi creativi şi relaxaţi, lipsiţi de inhibiţii, intuitivi,
inteligenţi, echilibraţi din punct de vedere emoţional, capabili să-şi asume
responsabilităţi şi decizii. Astfel ei
vor fi in stare să privească provocările vieţii nu cu încrâncenare, ci într-un
mod pozitiv şi constructiv, iar jocul şi relaxarea îşi vor recapăta importanţa cuvenită în viaţa lor.
Iar un copil educat de mic în acest spirit, suntem convinşi că va ajunge la
performanţă în orice domeniu pe care va dori să-l abordeze pe parcursul vieţii!
Şi noi asta ne-am dorit: ”solidaritate şi simţ tactic, prietenie, respect
pentru cei din jur (chiar şi atunci când îi percem ca adversari), disciplină,
fair- play, autocontrol” - iată care erau dezideratele noastre de acum şase
ani!
Şi copiii au crescut şi s-au dezvoltat frumos....iar noi suntem mândri de
ei şi de evoluţia lor, nu exponenţială, ci pas cu pas într-un mod echilibrat,
cu un fundament puternic!
Şi dacă la inceput noi ne doream să îi facem pe acei copii mici să creadă
că sunt puternici, că trebuie să fie încrezători în forţele lor şi în ceea ce
ei sunt, că în ei este puterea de a evolua spre visurile lor şi că aceasta nu
depinde de nimeni altcineva decât de ei, acum când ei au crescut, iar noi am
văzut că dezideratele noastre prind contur....este momentul în care am realizat
că evoluţia lor a marcat un moment în care ştim că drumul ales este cel bun,
moment care poate însemna un nou început şi o continuare a poveştii începute
acum şase ani!
De ce Grifonul??
Grifon - animal fabulos cu cioc şi aripi de vultur, iar trupul de leu. Din
emblematica medievală, ţine atât de simbolismul leului, cât şi de cel al
vulturului, ceea ce înseamnă o sporire a naturii sale solare şi evocă dubla
însuşire divină a forţei şi înţelepciunii (...)
Grifonul reprezintă forţa, puterea şi înţelepciunea - atribute cu care
copiii noştri ne dorim să se identifice, este simbolul ”zborului” lor spre înălţimi pentru realizarea visurilor
lor, grifonul este un animal fantastic aşa cum sunt şi copiii noştri, fantastici
prin unicitatea lor prin forţa şi puterea lor de manifestare a inteligenţei şi
individualităţii lor, dacă acestea sunt dezvoltate şi îndrumate în mod
corespunzător!
„Visurile pot prinde aripi”
duminică, 2 octombrie 2016
Copii vs. Parinţi
Având în vedere că relaţia părinte - copil este o relaţie complexă, care se dezvoltă pe nenumărate planuri care se întrepătund, ne-am gîndit, tocmai pentru a veni în sprijinul consolidării acestei relaţii să dezvoltăm un proiect prin care să aducem mai aproape părinţii şi copiii - doar la o ”minge” distanţă!
Astfel la ultimul antrenament din fiecare lună părinţii vor intra în ”teren” confruntându-se în mod direct cu copilul lor. Vom organiza meciuri, dar şi concursuri astfel încât distracţia şi satisfacţia tuturor să fie la cote maxime!
Aşadar vă aşteptăm la prima ”confruntare” în saptămana 24- 30 octombrie!
Imaginile sunt de la serbarea de sfârşit de an - 2015 - ”Şi tu poţi fi Moş Crăciun!”

duminică, 11 septembrie 2016
Începe scoala!
”Imaginaţia este mai importantă decât cunoaşterea. Cunoaşterea este limitată. Imaginaţia învăluieşte lumea.”
Albert Einstein
Solaris Sporting Club vă doreşte să aveţi un An Nou Şcolar plin de realizări!
Albert Einstein
Solaris Sporting Club vă doreşte să aveţi un An Nou Şcolar plin de realizări!
miercuri, 6 iulie 2016
Program vacanţă
Antrenamentele pe toată perioada vacanţei se vor desfăşura astfel:
Marţi şi Joi - C.N. Nichita Stănescu (pe teren dacă este timp frumos,
în sală dacă plouă)
ora 18:00 - 2005 si mai mici începători ( grupele care s-au antrenat la Şcoala H.M.Berthelot)
ora 19:30 - 2005 şi mai mari avansaţi - grupa care se antrena la C.N. Nichita Stănescu
Incepand cu luna August se vor face si antrenamente de pregatire fizică. Programul îl voi anunţa la sfarşitul lunii iulie!

miercuri, 20 aprilie 2016
Solaris la Turneele Bucuriei
Echipa de minibaschet Solaris participă la turneul II din cadrul Turneelor Bucuriei, tuneu ce se desfăşoară sub sloganul ”Baschet cu zâmbetul pe buze”
Prima etapă a avut loc la Giurgiu si s-a terminat cu următoarele rezultate:
Baschet Team Giurgiu - Solaris 19 -28
Solaris - CSU Asesoft Junior 25 -21
Etapa a II a va avea loc sâmbătă 23.04.2016 la Bucureşti unde vom disputa următoarele meciuri:
ora 12:00 - Solaris - AS Baschet 2016 Giurgiu
ora 17:00 - Solaris - Artesania
Felicitări pentru rezultatele de până acum si baftă mai departe!!!

| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Campionatul municipal de baschet Bucuresti
Începând cu luna octombrie 2015 echipa de minibaschet a clubului nostru a participat la CMBB.
Echipa noastră a facut parte din grupa A de calificare jucând cu unele din cele mai valoroase echipe din campionat:
- Magic Champions
- CSO Voluntari
- Steaua Magic
- Dan Dacian 2
- Laguna 1
- CS Otopeni
După meciurile disputate în acesta grupă clasându-ne pe locul 7, ne-am calificat in grupa semifinală 7, impreună cu următoarele echipe:
- Laguna 2
- CSU Ploiesti 2
- 4 Sports-Agronomia 2
- CN Aurel Vlaicu 2
În aceasta grupă meciurile s-au disputat tur- retur scorurile meciurilor fiind următoarele:
CN Aurel Vlaicu 2 - Solaris 10-12
4 Sports-Agronomia 2- Solaris 29-51
Solaris - CSU 2 Ploieşti 26-18
Laguna 2 - Solaris 7-35
După tur victorii pe linie. Felicitări copii!!!
Returul:
Solaris - CN Aurel Vlaicu 2 29-14
Solaris - 4Sports -Agronomia 2 51-11
CSU 2 Ploieşti - Solaris 5 -32
Solaris - Laguna 2 29- 5
Si după retur victorii pe linie!!!
In grupa 7 ne-am clasat pe locul I !
Felicitări echipei:
- Filoneanu Toni 2005
- Caravia Toma 2004
- Bratu Daniel 2004
- Florea Andrei 2005
- Albişoreanu Robert 2004
- Lupu Alexandru 2004
- Crăciun Alexandru 2005
- Ene Luca 2007
- Dragomir Alexandru 2006
- Enescu Theodor 2005
- Burtea Ştefan 2004
- Popescu Alexandru 2005
În fotografie pare şi Ştefan Berinde - noul nostru antrenor!!!
![](https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjBg-VOdg146aPzzN_1P5jhIF2VvLA5E2iw_c4aWqtQUhN3e01Y-Ij1y0ag_vb7oc_7CmTQtOKyy0m3nmBetFUe0fLL6vsQ7x7mFbfNVBBo_vT-qHjTZ8FgrguKOXAwntpdO-OE6SXT17k/s320/Picture+018.jpg)

Abonați-vă la:
Postări (Atom)